PERSONAJE ÎNDRĂZNEŢE

Cel dintâi personaj îndrăzneţ e Julien Sorel. Mai înainte de toate are curajul să se îndrăgostească de doamna de Renal.

AR FI

Am nevoie de un impresar literar. Am două romane gata pentru publicat. Ar fi un adevărat miracol să apară un impresar literar. Ce păcat că la noi nu au apărut agenţii literare. Asta dovedeşte că nimănui nu-i pasă de literatura română. Asta da, tragedie.

RADIO WHISPER

Am găsit comentariul tău, Vlad. Mulţumesc pentru aprecieri. Sunt de acord cu tot ce propui. Am intrat pe site-ul vostru şi am ascultat muzica. Îmi place muzica bună. Vă urez mulţi ascultători şi succes în tot ce întreprindeţi.

A FOST O DATĂ

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la anii primei tinereţi, nu mă cuprinde nici un fel de melancolie, îmi zic c-am trăit o experienţă şi încă una de milioane, am trăit adică în comunism, am trăit, un fel de a spune, fiindcă nu înţelegeam mare lucru, sau înţelegeam atât cât să cred că dacă tata n-ar plăti impozite prea mari am fi o idee mai bogaţi şi din cauza birurilor trebuia să fim, eu şi fraţii mei, atât de necăjiţi, speriaţi de ziua de mâine. Nu caut nod în papură, destinului. Pot înnebuni întrebându-mă de ce mi-a fost mie rezervată o viaţă în lumea comunistă când îmi doream bogăţie, glorie şi fericire. Am ajuns să cred că un destin potrivnic m-a lovit nu doar pe mine, a lovit o ţară ca România, care dintre toate ţările, se pare că nu mai are resurse să iasă la lumină, se scufundă. Şi asta e o tragedie. Dispare cum a dispărut Atlantida. Vor supravieţui populaţiile tari ale terrei. Românii sunt un popor slab, uşor de distrus. O genă ciudată, slabă, o acceptare fatalistă, a sorţii, românii, ca popor, nu vor, ori nu pot să accepte lupta coerentă pentru cucerirea înălţimilor.

LIVIU CALIN

Îmi face mare plăcere sa scriu despre Liviu Călin. După opinia mea a fost o personalitate puternică a literaturii române. S-a născut la Craiova. Era al doilea fiu al soţilor Aurel şi Laura Călin, născută Petrescu fiind cea mai mică dintre fiicele lui Dumitru Petrescu, fostul primar liberal al Craiovei pe o durată de treizeci de ani. Dumitru Petrescu, bunicul pe linie maternă a lui Liviu Călin, avea studii de drept şi de economie făcute la Bucureşti şi Paris. Era mare iubitor de literatură, îl preţuia pe Caragiale şi, ca primar al Craiovei, l-a invitat la Craiova şi a înfiinţat o revistă culturală care n-a apărut decât în câteva numere.
Mai toţi membrii familiei Petrescu aveau mare iubire pentru literatură. O soră a lui Dumitru Petrescu a fost prietenă cu Iulia Hajdeu şi a plecat cu aceasta la Paris. Au rămas împreună până la moartea Iuliei.
Pasiunea pentru literatură s-a perpetuat. Mai târziu, două din fiicele lui Dumitru Petrescu se vor ocupa de literatură, vor scrie proze pentru copii şi vor preda literatura la liceul de fete din Craiova.
Liviu Călin s-a născut într-o familie de intelectuali, iubitori şi creatori de cultură. După studii filologice aprofundate, a început să lucreze în domeniu editorial.

DE CE IUBIM BĂRBAŢII

Titlul cărţii lui Mircea Cărtărescu, DE CE IUBIM FEMEILE, mă intrigă de fiecare dată când dau peste el şi mă întreb de ce atâtea femei celebre, autoare de romane uluitoare n-au avut ideea să se întrebe de ce iubim bărbaţii. Păcatele mele, iubim că iubim, n-avem nici un motiv serios, bătut în cuie pentru care să spunem uite de asta iubim femeile, sau invers, bărbaţuii. Începând chiar de azi, las totul la o parte şi voi scrie cumva ceva, ca un răspuns la întrebarea de ce iubim bărbaţii, de ce-l iubim pe Cărtărescu, un bărbat atât de, cum să-i zic, îl iubim că e şi el un omuleţ acolo, plin de bune intenţii şi plin de dorinţe neîmplinite.
Recunosc că am iubit un singur bărbat şi nu ştiu de ce, n-am mai avut resurse să mai iubesc pe careva. L-am iubit pe LIviu Călin. Atât de mult l-am visat, atât am mers, atât am vorbit, atât de tare până şi umbra i-am iubit, încât nimic nu mi-a mai rămas din mine. Iubirea e un sentiment minunat. Sfântul Augustin spune: Iubeşte şi fă ce vrei. Dacă plângi, să plângi din iubire. Dacă strigi, să strigi din iubire. Dar iubirea sfinţilor nu se potriveşte cu aceea a oamenilor. Oamenii iubesc la fel cum iubeşte Cărtărescu. Lumeşte. Mărunt. Fără amplitudine. Iubirea sfinţilor e mântuitoare, iubirea lumească rămâne destul de adesea la nivelul epidermei.
- Poate că niciodată nu te-am iubit mai mult, spune personajul meu Marcel Demetriad, femeii iubite, ca în ziua aia când ai venit la mine să-mi explici. Arătai atât de nemărginit de pierită, de vinovată încât nici nu mă puteam uita la tine. Simţeam că înnebunesc.
De undeva, dintr-un radio uitat deschis, se înălţa o cantată de Bach.

CONVORBIRE

Aseară mi-a telefonat Corina ca să-mi spună, după multe ocoluri şi precauţii că ea îl iubeşte pe Dinescu. Credea că eu îl urăsc şi vroia să ştie dacă n-o să mai vreau să fim prietene dacă ea îl iubeşte pe Dinescu.
Din felul cum îmi spunea că vrea să-mi facă o confesiune gravă, m-am speriat destul de tare. Nu prea îmi place să mă împovărez cu secretele prietenilor.
Corina zice că-l iubeşte pe Dinescu şi-l iubeşte şi pe Manolescu. Zic şi eu îi iubesc pe Manolescu şi pe Dinescu. Iubire creştină, în sensul propovăduit de Sfântul Augustin. Sunt chiar uimită cât de simplu e să iubeşti pe toată lumea. E odihnitor. Am un sentiment de bine. Şi asta-i cel mai bine.