BUCURIA DE A FI

Nicu Manu se trezea în fiecare dimineaţă, ieşea pe balcon şi striga tare, să se audă până departe în oraş, striga zic, că iubea viaţa şi pe Virginica, o fată de bună condiţie educată la cerere şi nu prin corespondenţă, fata era cumsecade şi avea gropiţe în obraji. Nicu Manu avea vreo şaptezeci de anişori şi Virginica numai vreo douăzeci şi cinci, dar nu conta, el o iubea şi ea îl iubea şi nimeni nu se îndoia că dragostea lor mare va fi şi eternă. Când era mai tânăr Nicu se purta cu fetele de mână pentru că avea amante numerotate şi amanta numărul unu trebuia să fie geloasă pe numărul doi şi numărul doi avea de gelozit şi pe trei şi pe unu.
Am ascultat o dată povestea unui prieten care suna cam aşa. Într-o zi a cunoscut o fată care pe loc s-a îndrăgostit de el tare de tot, mortal s-ar putea zice şi el nu era prea sinchisit de toate astea, credea că fete se găseau pe toate drumurile şi nu merita să se ambaleze. Părea sau poate era chiar adevărat că se întâlnea cu ea numai după ce ea îl ruga şi-l implora îndelung. Aşa trec o lună, două, trei, un an şi încă un pic şi fata îi cere s-o ia de nevastă şi el zice nu şi ea zice că vor avea un copil şi el se supără, strigă şantaj, şi fata nu mai zice nimic. După câteva zile de la cearta cea mare şi hotărârea lui de a o izgoni cu totul din viaţa lui, fata îi cere o ultimă favoare, respectiv o declaraţie autentificată la notar prin care spune că nu vrea să mai aibă de-a face cu ea sub nici un chip cu nici un preţ. Şi nici copilul pe care-l va naşte nu-i al lui.
Până şi notăriţa se crucise de decizia lui, dar un document era un document şi era teribil de valabil. Cei doi, zis şi făcut, se despart şi amicul e fericit peste poate şi nici nu-i pasă că pe undeva cineva încă se mai gândea la el, nu prea des, ce-i drept, părăsita şi urgisita era consolată de un alt bărbat ceva mai destoinic, care o iubea şi-o vroia de nevastă. Şi fiindcă ea vroia un tată pentru copilul ei, nu se codi şi repede se mărită.
După o vreme, amicul nostru, din senin s-ar zice, începu să se gândească la neiubita care-l iubise cândva şi prinse a-l durea inima de dorul ei. Era el însuşi nedumerit de toate câte îi veneau în minte, gesturile ei, dragostea ei, mereu mai tăcută, mai fără expresie.
Luptă ce luptă cu dorinţa de a o revedea, dar până la urmă dorinţa îl biruie şi se duce la ea. Şi-o găseşte măritată cu altul şi se supără, cum de-a cutezat să se mărite cu altul când pe el îl iubea. Pe fată o năvăli şi râsul şi plânsul. Aşa un om ciudat ca amicul nostru nici că mai văzuse.
Urmă un dialog. El: Vreau să ne împăcăm. Mi-am dat seama că te iubesc.
Ea: Când?
El: Mai de mult.
Ea: Erai totuşi convins că nu mă iubeşti.
El: Totul s-a schimbat în sufletul meu.
Ea: Cu atât mai rău pentru tine.
El: Ştii că am drepturi asupra ta şi-a copilului.
Ea: Îmi pare nespus de rău pentru tine.
El: Atunci vii cu mine.
Ea: Nu.
El: Nu mă mai iubeşti.
Ea: Ba da, te iubesc.
El: Atunci?
Ea: Te iubesc, dar nu te mai vreau de loc în viaţa mea. Am prins drag de altcineva. De tine doar îmi pare rău.
El: Am să-ţi iau copilul.
Ea: Care copil?
El: Ştii tu care.
Ea: Nu ştiu, spune-mi tu.
Şi uite aşa au tot vorbit până seara târziu când soţul sosi acasă, după o zi lungă de muncă. Soţia îi prezentă soţului pe oaspetele lor. Şi soţul se arătă încântat. Îl întrebă de toate. Cum era viaţa cum? După asta amicul plecă şi se oploşi pe lângă Nicu Manu a cărui filozofie îi plăcea, i se părea atotcuprinzătoare. Până când şi pe Nicu l-a lăsat Virginica.

O DIMINEAŢĂ PIETRUITĂ umor negru

Vasco da Gama era turc, spuse cu aplomb Nico Manu, tânăr vestejit de viaţă, cu înclinări sănătoase spre porno şi alte cele. Să-l descriu puţin pentru ca cititorul, dar ce zic, mai bine să nu contez pe cititor, acesta nu va exista, de mult nimeni nu mai citeşte nimic şi chiar şi eu care altădată înfulecam câte un roman pe zi, acum am ajuns că nu mai citesc decât ce zice Băsescu în presa scrisă sau ce mai spune Nico, căruia i-a venit acum ideea să facă lumină în branşa securiştilor de altă dată , ăia de tristă amintire când cei care nu vroiau să fie turnători erau turnaţi în cositor, în ceară, în plumb, funcţie de interese. Zic Nico a fost este şi va fi cel mai îngeresc dintre îngeri, el nu a avut parte de teroarea băieţilor cu ochi roşii, vampiroşi dom'le, de aia se înebuneşte azi lumea după vampiroşi, le place sângele, orice s-ar zice.
Eu zic că indiferent cât de rău te doare o măsea viaţa trebuie să ţi se pară foarte frumoasă şi să-ţi pavezi cu pietricele roz, de preferinţă cristal de stâncă, am auzit că face bine la gâlci şi îndepărtează duşmanii. pe bune.
De la o vreme, Nico Manu deprinsese obiceiul de a scuipa de sus de la balcon pe oricine trecea pe sub balconul său, întrucât avea un exces de salivă şi de teamă să nu se înece scuipa aşa şi medita din adâncul persoanei la destinul omenirii în general şi la destinul României în particular şi înjura România de mamă, zicea că-i o mamă vitregă fiindcă lui nu i-a dat mai nimic la tinereţe, i-a dat acum la bătrâneţe când lupii tineri, care de fapt nu-s lupi, sunt mai degrabă coyoţi, îl socotesc un expirat, ce expresie, doamna cea expirată scria încă romane foarte actuale, nimic expirat şi Nico Manu, cel mai verde copăcel din lume, s-a dovedit că-şi înjura Românica de mamă. Şi bine făcea.Ţara asta, România e iubită numai de Băse şi ai lui, din pricină că numai el şi ai lui o vor, o doresc, o ţin în braţe. În rest cei care-au cumpărat-o bucată cu bucată n-o iubesc de loc. Au stors-o de vlagă şi-au pus-o pe butuci. România s-a dovedit o vacă bună de muls, numai o vreme, până s-a istovit laptele de pe vremea triştilor împuşcaţi şi acuma biata Românie zace ca o vacă stearpă intrată în agonie. Şacalii care-au cumpărat-o pe nimic o lasă să moară zicând că-i costă prea mult s-o învieze. mai ieftină e o înmormântare la groapa comună. Aleluia frate, asta a fost.

O POEMĂ TUNATĂ

Cel mai mult îmi place cum se iubesc bărbaţii românii între ei. Se întâmplă că românii au mare capacitate de a se iubi unul pe altul cu pasiune, cu fervoare si n-ar fi în veci în stare să provoace cuiva vreo supărare. Barbaţii români cum sunt Bujor Nedelcovici, de o pildă, sau Dorin Tudoran, sau Mircea Dinescu sau Gabriel Liiceanu, fiind ei nişte zei ai demnitaţii şi onoarei sunt foarte curajoşi si ridică piatra si lovesc in toate persoanele care inca nu s-au prăbusit în ţărână. Mi-e mai mare dragul de ei şi-i admir tare pe acesti arhangheli ai puritaţii şi dreptăţii. Zic că ei fiind albi şi curaţi ca porumbeii păcii, au tot dreptul să lovească tare, cu toporul, cu barda, ehe, aşa lovea şi măreţul poet Mihai Beniuc, mare om de tristă amintire, când întâlnea un burghez praf îl făcea, aşa şi nobilii Liiceau, Papuc frunză de răchită, când întâlneşte un ceva ce pare sa aduca a fost comunist, loveşte straşnic, Bujorelul îmbujorat şi foarte Nedelcovici, deştept dom'le nevoie mare, cu mare imaginaţie, ce-i pasă lui de o văduvă îndurerată , el îi spune franche în faţă cum că acela, ei da tocmai acela l-a turnat pe el, marele curat si dizident de radio şanţ, tocmai la lepădăturile de securişti. Zic, oamenii ăştia, arhanghelii au şi ei liga lor şi un Tudoran Dorin nu acţionează aşa de unul singur, să fim serioşi domnilor aici e mâna turcului că numai el face rele curaţii noştri sfinţi magnifici, de talia unuia ca Liiceanu care curând îşi va publica şi de câţi centimetri i s-a lărgit burticuţa, sau buricelul, că se unge cu smacuri osebite de cele folosite de plebe, şi mai la urma urmii plebea nu are nevoie de unsori, aleluia.
Vreau să zic ceva, Tudoran Dorin nu-i decât un omuleţ ratat rău şi sinistru, vreau să zic că Bujorel Nedelcoviciul este un mediocru de care mă leagă cele mai hazlii amintiri. Îl văd în Varşovia dăruind ghidului o sticlă de vodcă învelită în ziar. Îl văd la Cracovia umblând după mingi de tenis, deşi ar fi fost o idee mai de crezut că va alerga la muzeu pentru a vedea acea celebră Dama cu Hermină. De oameni de genul ăstora recunosc că mi-e milă. Sunt mărunţi. Şi fiindcă vor să se vadă în mărunţenia lor aruncă noroi în cei vizibili şi evident mai înalţi.