luni, 28 februarie 2011

POLITICIANUL ROMÂN

De cum îl vezi în carne şi oase ţi se taie cheful de a mai vrea să participi la viaţa cetăţii. Omul din televizor, de pe sticlă, cum se zice, n-are nimic omenesc în privirea lui. Nu-i om politic. E un zoopoliticus, un politicianist de două parale, veros în toate, scârbos cât cuprinde, cu trăsături urâte, cu o faţă vai de ea, mizeră chiar la propriu. Nu-l compara cu ceilalţi că nu se poate. n-are cultură de loc. Nici politică, nici generală, nu ştie să acorde bine subiectul cu predicatul şi se îmbracă absolut kitsch. Femeia politică, politicianista se dovedeşte a fi avut un trecut zbuciumat. A trecut prin paturile a mulţi masculi feroci care-au dihocat-o în felurite chipuri, dar au adus-o în lumea politicii ca s-o aibă mereu la îndemnă.
Politicianistele noastre n-au nici o pretenţie la demnitate. Demnitatea e un lux de pe vremea lui Socrate. Ele acum sunt emancipate de orice ar fi suspectabil a fi eleganţă, bun gust, educaţie, maniere, etc. Ele sunt, doar atât. Nu-i nevoie de mai mult. După ce le vezi trebuie să ai la îndemână suc de lămâie, să-l bei ca să-ţi taie greaţa.
Păcat de România, o ţară cu pajişti verzi şi munţi magnifici, păcat de locul geografic numit România că a încăput pe mâna unor politicianişti barbari, veniţi din întunecimile pământului, iar locuitorii civilizaţi ai României sunt prea buni, prea politicoşi cu hoardele astea primitive. Aşa se face că frumosul popor român a căzut sub jugul acestor vulgari şi nespălaţi mincinoşi.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo, bine le-ai zis. Felicitari.

dana popescu spunea...

meritau o caricaturizare mai serioasa. Cum de-au ajuns in fruntea tarii? Cine-i de vina?

manuel spunea...

Voi, intelectualii, ar trebui sa faceti ceva, pentru ca lumea sa fie mai frumoasa.