Eminescu şi tinerii secolului 21.

Ei, tinerii, nu suportă să li se impună ceva, indiferent ce. Nu au sentimentul sacrului, nu le place poezia, în genere, şi e sigur că nu le place mai nimic. Nu sunt dornici să ştie, să înveţe. Cumva au aflat că important e ceea ce simţi, nu ceea ce ştii. Şi fireşte, n-au cum să ştie că atunci când ştii mai mult, simţi mai mult şi aproape altfel. Să facem o comparaţie. Punem în faţa unei capodopere din Renaştere, să spunem, Madona lui Raphael, aflată în muzeul de la Drezda, un om semi analfabet şi un absolvent de colegiu care are mai multe cunoştinţe. Ambii au simţurile nealterarte. Ce va simţi semianalfabetul şi ce va simţi omul trecut prin şcoală? Oricum va fi o mare diferenţă între ei. Aşa încât cine vrea să simtă ceva ca lumea trebuie să ştie multă carte. Nu poţi ajunge la Dumnezeu decât mai întâi pe calea minţii şi apoi a inimii. Intâi e calea minţii. Şi Eminescu trebuie înţeles întâi cu mintea şi apoi cu inima. Tinerii români de azi, se reped în Eminescu de-a dreptul cu inima. Râd, se veselesc, îl neagă fără să priceapă mare lucru. Dar Eminescu e Eminescu, n-ai ce-i face.