joi, 18 octombrie 2012

PREMIUL NOBEL

De foarte multă vreme, premiul Nobel nu se mai acordă cuiva pe merit. Se acordă pentru alte chichiţe. Bunăoară i s-a dat lui Gorbaciov premiul Nobel pentru pace. De râsul curcilor. Care era biografia lui Gorbaciov? Un fost vajnic kaghebist. pentru numele lui Dumnezeu? Oare comisia a dat premiul dormind? Nu cred. I s-a dat premiul lui Gorbaciov fiindcă aceasta fusese înţelegerea marilor puteri ca să-l facă eroul căderii comunismului.
Premiul Nobel pentru literatură de multă vreme nu s-a mai dat unui scriitor memorabil cum a fost bunăoară Thomas Mann sau Hermann Hesse. După amar de ani marea Germanie n-a mai găsit alt scriitor mai de doamne ajută decât pe Herta Muller, care e orice numai scriitoare nu e. Propagandă. Lobby. Premiul nu se mai dă pe vreun merit. Se face lobby se cheltuiesc mulţi bani pentru promovarea unuia ales ca să reprezinte ţara respectivă.
România, deşi are o literatură extrem de valoroasă şi aproape totalmente necunoscută nici de români, nici de străini, n-a fost niciodată beneficiara unui premiu Nobel. Nici pentru ştiinţă, deşi am avut şi avem mari matematicieni, nici pentru medicină, nici pentru literatură, nici pentru pace. Nu am îndeplinit oare standardele cerute de suedezi? Nu. E altceva la mijloc. România nu a intrat nici cum în vreo zonă de interes pentru puterile Occidentale. Mulţi europeni nu ştiau bine unde-i România pe hartă. Americanii şi ceilalţi de pe glob nici ei nu ştiau unde-i România şi ce capitală are. Numai Ruşii erau aprig interesaţi de România ca s-o distrugă şi eventual s-o şi şteragă de pe hartă. Cum Dumnezeu de a stârnit România aşa o ură turbată în sufletul vecinelor ei? Mister total.
În prezentul nostru mizer din toate punctele de vedere, faptul că scriitorul Mircea Cărtărescu  a fost pregătit de ICR pentru premiul Nobel nu trebuia să stârnească asemenea ură şi invidie. Ar fi trebuit salutată strădania ICR-ului de a forţa mâna suedezilor să cauţioneze şi literatura română cu un premiu Nobel. Să se ştie pe glob că există literatură şi artă şi în România, că nu e populată numai de ţigani cerşetori odioşi şi de hoţi, că mai există şi o altă populaţie care iubeşte literatura şi arta.
Ar fi fost minunat dacă Cărtărescu ar fi luat premiul Nobel. Omul şi-ar mai fi făcut ceva acareturi cu banii, dar gloria ar fi fost a literaturii române. Oricine, chiar şi Dan Deşliu să fi luat premiul Nobel ar fi fost o mândrie pentru România.
Va să zică, nu asta-i vina lui Patapievici, nu ar trebui să i se impute că a sprijinit traducerile scriitorilor români, fie ei şi adunaţi într-un trib care se putea numi intelectualii lui Băsescu. I se pot imputa lui Patapievici alte rele, dar nu cu scriitorii publicati a cheltuit el atâtea parale. Şi-a făcut probabil alte chefuri. Omul e obsedat de lux ca şi Mihai Răzvan Ungureanu. Şi dacă luxul deşănţat se poate face pe bani publici cu atât mai bine. Nu Cărtărescu trebuie linşat mediatic, el n-are nici o vină. Şi ce dacă îl laudă pe Băsescu? Au mai fost şi alţi scriitori care au făcut politică, fie de Dreapta, fie de Stânga. Poeţii care-l lăudau pe Ceauşescu n-au stârnit niciodată o asemenea ură. Erau ridiculizaţi, dar nu linşaţi mediatic. Bine, pe vremea aia nici nu se putea. Nu existau televiziuni şi nu exista atât de multă refulare. Lumea se abrutizase, nu mai avea multe dorinţe.
Lumea îl preţuieşte sau îl detestă pe Cărtărescu, dar puţini sunt cei care i-au citit cărţile, măcar pe sărite, măcar să le fi lecturat, măcar să le fi deschis. Mulţi habar n-au ce-a scris Cărtărescu, dacă e un scriitor complet, dacă a scris numai poezie sau numai proză sau şi proză şi poezie. Face jurnalism doar de puţină vreme, de când e Băsescu preşedinte. E ciudat cum istoria nenorocoasă a lui Traian Băsescu se răsfrânge şi asupra României şi asupra oamenilor care sunt cu el.
 

Un comentariu:

Andrei Comănescu spunea...

Mie nu mi se pare că Cărtărescu merita ales să reprezinte România la premiul herde. Omul e un jeg, un oportunist slinos, umblă cu pletele alea greţoase şi opera lui, afară de levantul e o stoarcere de acnee, e puroi în cantităţi groteşti. Vai de mămăliga lui. S-au cheltuit atâţia bani ca să se facă dintr-o coadă de câine o sită de mătasă. Ţine-ţi minte, un produs rău, oricâtă reclamă i-ai face, tot rău rămâne şi oamenii îl vor respinge. În rest, să auzim numai de bine.