Despre anonimi

Am urmărit emisiunea lui Pleşu şi Liiceanu despre anonimi crezând că vor spune ceva interesant. Dar afară de o sumă de banaţităţi n-au spus mare lucru. Încep să mă întreb dacă ei cunosc cu adevărat ceva. Mă tem că habar n-au. Pleşu arată teribil de urât pe ecran. Şi s-a urâţit rău şi Liiceanu. Doamne, şi ce frumuşel era în tinereţe. Bătrâneţea e nemiloasă, modifică şi cele mai frumoase chipuri. Emisiunea lor nu are de loc haz. Par doi belferi depăşiţi de vreme monologând fiecare în legea lui. Îmi pare tare rău. Dacă şi aceşti megaimportanţi neoculturnici nu sunt interesanţi, totul se prăbuşeşte. Gata, New Age-iul a învins. Rudolf Steiner a fost un clarvăzător genial. A descris minunat de corect aceste timpuri. Aleluia.

ALEXANDRU ROSETTI

Despre Alexandru Rosetti aş putea să scriu tot ce mi-ar trece prin minte, dar n-ar fi nici drept, nici înţelept. Aşa că numai adevărul este soluţia corectă. Adevărul, dar care e adevărul, când e vorba de Rosetti? Cine poate spune că l-a cunoscut bine pe Rosetti? Pentru mine, omul era o enigmă. Am fost prieteni peste douăzeci şi cinci de ani. De fapt era prietenul şi mentorul soţului meu. În esenţă, graţie lui Liviu, am avut şansa să-l cunosc pe Rosetti, una din cariatidele culturii româneşti. Rosetti a fost artizanul literaturii române. Regele Carol al doilea a avut încredere în el, i-a pus la dispoziţie banii necesari pentru încurajarea scriitorilor.

JAPAN

Again and again and over again Japan. I have a ache stomac because of mercy and fear. I can't see the images. Another country hit by natural desaster. Anoher reason for teror to mankind.

O DUPĂ AMIAZĂ FOARTE PLĂCUTĂ

Tot mai des imi doresc să comunic lumii ce simt, ce scriu, nici o dată ca azi nu mi-am dorit să-mi public cărţile, s-ajungă la cei care încă iubesc ficţiunea şi care sunt tot mai puţini. Am petrecut două ore foarte plăcute în compania Angelei Martin. Am vorbit de toate. E una dintre acele persoane despre care pot spune că are stil, clasă şi e foarte feminină.

REMEMBER 4 MARTIE 1977

Era trecut puţin de ora nouă seara. Liviu se vârâse în pat. Venise obosit de la editură şi se relaxa citind ceva în pat. Eu mă uitam la televizor la un film. Deodată imaginea din televizor s-a deformat, apoi s-a stins, apoi am auzit o bubuitură groaznică şi podeaua de sub picioarele mele a luat-o razna. Liviu a sărit din pat şi-a strigat cutremur. S-a repezit la mine, m-a luat în braţe şi m-a tras în prag. A zis: Vino să murim împreună. Lumina s-a stins. Era un întuneric de iad şi un zgomot cutremurător. Nu m-am speriat prea tare fiindcă n-am ştiut ce este. Cutremurul de mare intensitate a durat puţin. Când a încetat am ieşit afară. Pe sală era beznă. Toţi locatarii erau pe scări. Luna strălucea şi era călduţ, era o noapte călduţă. N-am răcit deşi nici eu nici Liviu nu ne îmbrăcasem cu haine groase, plecasem din casă în grabă cu haine subţiri pe noi. Toată lumea fugea din bloc de teama unor replici şi mai puternice. Am stat afară aproape până dimineaţă. Veştile curgeau în valuri. A căzut Casata. Au căzut blocurile din Apolodor, din Bordea Poenaru, au căzut continentalul , a murit Mihai Gafiţa, Veronica Porumbacu, Milo Petroveanu, Ivasiuc şi câţi alţii.....

POLITICIANUL ROMÂN

De cum îl vezi în carne şi oase ţi se taie cheful de a mai vrea să participi la viaţa cetăţii. Omul din televizor, de pe sticlă, cum se zice, n-are nimic omenesc în privirea lui. Nu-i om politic. E un zoopoliticus, un politicianist de două parale, veros în toate, scârbos cât cuprinde, cu trăsături urâte, cu o faţă vai de ea, mizeră chiar la propriu. Nu-l compara cu ceilalţi că nu se poate. n-are cultură de loc. Nici politică, nici generală, nu ştie să acorde bine subiectul cu predicatul şi se îmbracă absolut kitsch. Femeia politică, politicianista se dovedeşte a fi avut un trecut zbuciumat. A trecut prin paturile a mulţi masculi feroci care-au dihocat-o în felurite chipuri, dar au adus-o în lumea politicii ca s-o aibă mereu la îndemnă.
Politicianistele noastre n-au nici o pretenţie la demnitate. Demnitatea e un lux de pe vremea lui Socrate. Ele acum sunt emancipate de orice ar fi suspectabil a fi eleganţă, bun gust, educaţie, maniere, etc. Ele sunt, doar atât. Nu-i nevoie de mai mult. După ce le vezi trebuie să ai la îndemână suc de lămâie, să-l bei ca să-ţi taie greaţa.
Păcat de România, o ţară cu pajişti verzi şi munţi magnifici, păcat de locul geografic numit România că a încăput pe mâna unor politicianişti barbari, veniţi din întunecimile pământului, iar locuitorii civilizaţi ai României sunt prea buni, prea politicoşi cu hoardele astea primitive. Aşa se face că frumosul popor român a căzut sub jugul acestor vulgari şi nespălaţi mincinoşi.