duminică, 27 ianuarie 2013

PARADISUL FALSIFICAT



          


                                           Grigore Pascu se trezi din somn şi constată că era singur în pat. Pe moment nu-şi închipui că Suzana plecase. Apoi găsi biletul şi se linişti. Avea de rezolvat câteva probleme, îi spunea, dar după prânz se va întoarce. Prânzul veni şi trecu. Se făcu pe urmă seară şi Suzana tot nu apăru. Viaţa lui Grigore era când extaz, când agonie. După trei zile de aşteptare trăia numai starea de agonie. Femeile specializate în prostituţie care lucrau în club şi se culcau şi cu el, spre consolare, nu i-o ştergeau din suflet, nu-i ameliorau aproape deloc foamea sălbatică de Suzana. Dorinţa de a fi cu ea devenea o durere continuă, o adevărată obsesie. Plănuia ca de data asta, după ce va reveni la el, s-o încuie într-o cameră şi să nu-i mai dea drumul. În clipele de luciditate realiza că o iubea, că se îndrăgostise de ea şi îşi nutrea din plin speranţa că va deveni soţia lui. În nopţile petrecute cu ea o privise nebun de iubire dorind ca fiecare clipă să-i rămână în memorie drept hrană pentru bătrâneţe când va trebui să trăiască doar din amintiri. De-a lungul săptămânii trăi într-o tensiune extremă. Suzana nu mai apăru. În absenţa ei realiză că nu era vorba numai de dorinţa ciudată a trupului. Dincolo de foamea cărnii era plăcerea oarbă a minţii, mai vie, mai durabilă, mai nemiloasă decât memoria simţurilor, plăcerea şi durerea, genul de fericire care făcea din dragoste un chin, un lucru smintit, interzis, o aventură copleşitoare. Se convinse repede şi singur că nici o femeie nu putea mima la perfecţie pasiunea trupului, vraja provocată de extaz, bucuria netrucată a fiecărui moment de agonie şi zbor către înaltul cerului; nici o femeie n-o putea înlocui pe Suzana. Hazardul, haosul, neprevăzutul i-o aferise şi vroia s-o păstreze. Sigur că îl înspăimânta realitatea conţinută în faptul că viaţa îi fusese schimbată de o întâmplare pe care n-o putuse controla. Dar îi oferise şansa să simtă că moare de bucurie.
            La capătul celei de a doua săptămâni de aşteptare Grigore apelă la un detectiv particular care s-o caute şi s-o găsească. Se săturase de spusele lui Florin Adamescu, considerate minciuni. De altfel Florin venea la club, se droga, se lăsa agăţat de babalâci bogaţi şi Grigore se înfiora de scârbă. Uneori se trezea cutremurat de frică la gândul că şi Suzana se droga.
            Detectivul angajat se numea Felix iar firma sub care lucra: Felix Security. Era un bărbat relativ tânăr, misterios şi bun profesionist. Conveni cu Grigore pentru o sumă fixă, drept plată, dar dacă se iveau cheltuieli neaşteptate acestea vor fi achitate conform chitanţelor. Întrebările detectivului, indecente şi indiscrete, îl scoaseră din sărite, cum însă nu avea alternativă, nu mai spuse nimic. A doua zi însă, gândi că nu avea sens să cheltuiască atâţia bani, când putea să se ocupe singur de găsirea Suzanei. Îi telefonă lui Felix şi cum nu-l găsi îi lăsă mesaj pe ambele reţele. Încredinţă apoi problemele clubului fetelor lui de mare nădejde şi o porni către vila Moisescu unde credea că o va găsi pe Suzana şi-o va lua prin surprindere şi nu-i va mai da timp să se ascundă. Trecuse puţin de ora trei după amiază când ajunse în faţa vilei Moisescu. Îşi parcă maşina pe o alee laterală şi după ce se propti de uşa de la intrarea principală sună îndelung şi zadarnic. Nimeni nu se obosi să vină şi să-i deschidă. Mai înainte, ori de câte ori sosise în vizită, Florin îl întâmpinase încă de la poartă. De data asta locuinţa părea pustie. Dar nu era, nu încă. O femeie însoţită de doi îndivizi, ce semănau a fi avocaţi mafioţi, coborâră dintr-o maşină şi veniră la uşă. Femeia avea cheile casei aşa că descuie şi pătrunse înăuntru. Îl întrebă pe Grigore dacă era şi el un virtual cumpărător al vilei.
            - Cum adică, nu înţeleg, răspunse el cam speriat.
            - Eu personal, îl lămuri femeia, am cumpărat vila pentru fondul de imobile al agenţiei imobiliare Digital Dreams, cu sediul central la Luxemburg. Şefii companiei Digital Dreams cumpără tot ce mişcă în zonă în materie de imobile. Nu se uită la preţ. Pentru vila asta am plătit un milion de dolari.
            - Un miliooon deee dolaaari?!!!
            - Da, îl lămuri femeia. Este o construcţie rarisimă, în stil italian, nu te uita la ăştia doi, nu pricep ei nici o boabă româneşte, sunt veniţi în numele unei firme americane care vrea să cumpere tot asa nebuneşte ca şi Digital Dreams. Am cerut un milion şi  jumătate şi ăştia sunt gata să dea.
            - Doamne Maica Domnului, exclamă Grigore copleşit de spaimă. De la cine aţi cumpărat casa?
            - De la proprietara ei, o domnişoară Adamescu, da, Suzana Adamescu. Au trecut deja zece zile de atunci.
            - Cu bani cash sau cum?
            - Tranzacţia s-a făcut prin transfer de bani. Din contul agenţiei am vărsat în contul Suzanei Adamescu un milion de dolari plus comisionul băncii.
            - Suzana!!! şopti Grigore şi pe urmă amuţi.
            Îndată ce intrară în casă, cei doi Adamescu, Florin şi Coriolan, îşi făcură apariţia şi Grigore se crezu victima unei unui coşmar. Florin luase ceva prafuri şi râdea ca un descreierat. Coriolan, complet gol, cu trupul plin de răni, mergea în patru labe  şi striga, precum pasărea din legendă: Suuuzyyyy!
            Femeia le spuse cumpărătorilor că locatarii vilei încă nu se mutaseră, dar nu constituiau nici un impediment în calea tranzacţiei. Porni să le arate imobilul. Între timp Florin îl recunoscu pe Grigore, se repezi la el, îl pupă zgomotos pe obraz şi începu să plângă.
            - Frate, fă ceva pentru mine!!
            - Ce să fac? Ce? Unde-i Suzana? Ziceai că tu şi Suzana...
            - Eu şi Suzana!!! Tata zice că ea l-a păcălit, că i-a promis că se regulează cu el dacă-i donează vila. De asta umblă gol, dar ştii ceva, nenorocitul e nebun. Delirează. Vede fantome. Are momente când urlă ca regele ăla căruia i se înfigea o suliţă înroşită...Ai citit Regii Blestemaţi?
            - Nu, n-am citit.
            - Rău ai făcut. Pe urmă Suzana... acum Adamescu zice că ea vinde vila din răzbunare, dar pe mine mă ia cu ea în State. Mi-a promis. Mi-a zis să aştept telefonul ei. Nu ştii când sună. Sbârrr!!! Şi eu răspund. Am telefonul meu, mobil.
            - Hai să bem ceva, ţi-am adus martini.
            De la coşmarul în care credea că intrase Grigore trecu la  convingerea că intrase într-o ficţiune cu iz fantastic. După primele pahare de martini, Florin îl  îmbie şi pe Grigore să ia şi ceva prafuri, dar el refuză, întrebând îngrozit, dacă Suzana se droga şi ea. Râzând ca un descreierat, Florin recunoscu că Suzana era o persoană stranie, una zicea şi alta făcea, era sora lui scumpă, şi el jurase de pe când era copil şi Adamescu îi bătea şi-i încuia în dulapul de haine, să aibă grijă de ea, s-o protejeze, da, dar Adamescu o sechestrase de mică şi-o culca în pat cu el ca să o poată atinge cum ştia el. Suzana ura prafurile, era demodată, vroia să se mărite, să-şi facă o carieră de regizor, deşi ca femeie n-avea nici o şansă să facă filme cum vroia ea.
            După alte două porţii zdravene de martini, Florin îi ceru lui Grigore un împrumut.
            - Suzana trebuie să pice dintr-o clipă în alta si îţi înapoiez banii. Te las aici cu tata şi eu mă duc să cumpăr ceva de mâncare. Pizza, vrei pizza?
            Grigore îi dădu toţi banii avuţi în buzunar. Florin râse ca un apucat şi lacom şi convins că Grigore putea fi viţelul lui de aur, îl invită să rămână, s-o aştepte pe Suzana, pe care el o va convinge sa se mărite cu dânsul şi să plece cu toţii în State. Dacă făcuse rost de bani, nimic n-o mai împiedica pe Suzana să plănuiască şi să acţioneze. Bolnav de dorul Suzanei, ca şi când ea devenise singurul reper al existenţei, Grigore nu se mai clinti de pe fotoliu, îndurând cu stoicism ceea ce credea el că sunt prostiile unui drogat, necrezând nici măcar un singur cuvânt din tot ce îndruga Florin. Avea destul de ciudata senzaţie că i se va întâmpla ceva straniu, că atmosfera din jur era chiar fantastică. I se părea, când şi când, că intrase într-un film, că interpreta un rol.
            Florin plecă să cumpere mâncare şi pentru un timp oarecare Grigore rămase singur în cameră. Deşi femeia de la agenţie şi cei doi virtuali cumpărători inspectau vila, era straniu că nu se auzea nimic. Fiecare încăpere era bine izolată fonic, un secret al constructorilor, angajaţi cândva de Moisescu, din care cauză probabil casa era atât de scumpă. În dormitorul său, Adamescu urla şi plângea dar până la Grigore nu răzbătea nimic. Curând însă holurile răsunară de urletele lui Adamescu. El se târa de colo- colo, lăsa uşile deschise şi cei doi virtuali cumpărători ai vilei şi femeia care-i însoţea deveniră martorii unor scene cumplite. Adamescu se tăvălea pe covor şi se cresta cu un brici. Sângele îi acoperise trupul plin deja de răni mai vechi. Amatori de spectocole horror şi cât mai violente, cei doi străini priveau şi înţelegeau că animalul care se autoflagela era preţios pentru industria filmului. Pe tăcute filmară fiecare secvenţă şi înregistrară toate ororile ce ieşiră din gâtlejul nebunului. Apoi, împreună cu femeia, plecară. Grigore rămase singur cu Adamescu. Îl informă c-o aştepta pe Suzana. Nefericitul dădu semne că înţelese tot ce-i spusese Grigore, fiindcă se repezi la el cu pumnii strânşi hotărât să-l lovească.
            - Pleacă, pleacă, Suzana-i a mea, pe mine mă vrea, bolborosi într-un fel de neînţeles şi Grigore nu-şi făcu griji pentru asta. Ura fiecare părticică din cei doi Adamescu, îi ura pe fiecare din alt motiv, dar mai mult decât pe ei se ura pe sine că nu reuşea să renunţe la nădejdea de a fi cu Suzana. Ore şi ore în şir pândi telefonul, dar obiectul se încăpăţână să rămână mut, insensibil la suferinţa lui. Târându-se din cameră în cameră, Adamescu plângea, urla, blestema, se bătea cu un oarecare ţigan vrăjitor, numai de dânsul văzut. Pe Grigore îl încercau fiori de nebunie. Gândea, încă lucid pe cât posibil, că trebuia, în eventualitatea că Suzana va accepta să se mărite cu el, să o izoleze de înspăimântătorul ei tată şi de Florin. Se apropia miezul nopţii şi Florin încă nu revenise acasă. Flămând şi istovit, în cele din urmă Grigore se ridică din fotoliu şi plecă. Se întoarse la club, intră în biroul său şi se prăbuşi în fotoliu. Niciodată nu cunoscuse un sentiment mai sever, o durere mai aspră. Detectivul concediat de dimineaţă veni repede în urma lui, dar Grigore uitase de el şi-l întrebă ce doreşte.
            - Deşi m-ai concediat, am găsit târziu mesajul aşa că între timp am cules ceva informaţii. Ţi le ofer gratis, şefule.
            - Cine dracu mai eşti şi tu?
            - Dom’le, da’ ştiu că eşti bine tulburat. Reprezint firma Felix Security. Sunt detectivul mai întâi angajat de tine şi apoi concediat, ce-ţi stă la dispoziţie. Am găsit mesajul tău şi-am crezut că trebuie să rediscutăm chestiunea.
            - Bine, nu-i nimic, nu mai am nevoie de informaţii, dar îţi primeşti imediat banii.
            - Nu vrei să ştii nimic?
            - La ce mi-ar mai sluji?
            - Nu se ştie! Informaţia înseamnă putere. Se aşeză pe fotoliul liber din faţa biroului lui Grigore, fără să fie invitat.
            Ca sub puterea unei otrăvi, faţa lui Grigore se înnegri lent; îi treceau prin minte citate pe care cândva le iubise şi le memorase; acesta, de pildă, legat de ideea de putere. Sub efectul unei suferinţe nemărginite, nu mai simţea, durerea era ca o venă deschisă prin care-şi pierdea sângele şi viaţa. Nu mai departe decât în urmă cu nici o jumătate de an, fusese un om fericit şi puternic. Zeci de persoane depindeau de el, de bunăvoinţa lui, de toanele lui. Personalul clubului îi dădea sentimentul confortabil că era mai bun şi mai nobil decât restul lumii. Se uită la detectivul din faţa sa dorindu-şi puteri apte să spulbere tot ce era viu pe pământ inclusiv pe Felix Security.
            - Asta aşa e. În ziua de azi informaţia, tehnologia informaţiei şi-a comunicării e aur curat. Din păcate, am ales un domeniu tern, arhitectura nu mai e ce-a fost o dată.
            - Te înşeli, dom’le! Arhitectura e aur curat, potrivit în foc!
            - Faci pe poetul? Ei bine sunt obosit şi n-am chef.
            - Nu vrei să ştii nimic de fata asta, Suzana Adamescu?
            - Am aflat deja destule lucruri care acţionează asupra mea ca o otravă. Presupun că având atâţia bani se ascunde prin diverese hoteluri de lux. N-am ce să fac, dacă nu vine ea singură la mine, n-am ce face. N-are rost s-o urmăresc.
            Emoţiile negative acţionau asupra lui Grigore fără nici o  consideraţie, pentru sufletul lui alcătuit din elemente mai speciale, îi uscau gura cu aceeaşi forţă, dându-i impresia că limba îi devenise un carton şi nici n-o mai putea mişca pe cerul gurii.
            - Ştii, spuse cu greutate, după ce băuse puţină apă minerală, nu mai vreau nici o informaţie. Privi în sus; pe tavan parcă se fugăreau mii de imagini. Am învăţat multe lucruri, continuă el, străduindu-se să se păstreze în zona unei oarecare eleganţe, n-am învăţat însă cum să avem încredere unii în alţii, cum să ne preţuim unii pe alţii, cum să respectăm faptul că avem un suflet unde nu trebuie să ne lovim unii pe alţii cu toporul. Am citit pe undeva şi asta, desigur în fugă, că orice greşeală săvârşită este o rană pentru suflet; nu se mai vindecă din pricină că sufletul nostru nu-i din lumea asta şi nici nu poate trăi prea bine după legile materiale din lumea asta. Dacă nu mor în noaptea asta, voi deveni nemuritor.
            Chemă un chelner uitându-se mereu într-o parte în vreme ce detectivul se pregătea, foindu-se, să se ridice din fotoliu şi să plece. Se uita atent la Grigore şi, mare psiholog cum era, desluşi o parte din ravagiile provocate, în inima lui, de dragostea pentru Suzana, dragoste de care ea se lipsise. Nu de o dragoste neîmpărtăşită se putea vorbi, ci mai degrabă de una imposibil de împărtăşit, în chiar această lucrare de dăruire şi primire. Ea constatase practic că nu era în stare să ducă pe umeri o asemenea dragoste, un asemenea dar din partea lui, cu alte cuvinte n-o primise fiindcă n-o suportase. Tot examinând expresia lui Grigore, înnegrită de suferinţă, detectivul vru să-l consoleze cumva pe acest domn Grigore, deşi în mintea lui purta mereu cel mai viu dispreţ pentru toţi bărbaţii României, consideraţi de el, avortoni şi de nimic buni, jigodii perverse, demoni mărunţi şi meschini. Câte grozăvii nu descoperise şi nu auzise acest Felix, în viaţa lui! Putea dezvălui lumii o istorie cu milioane şi milioane de pagini deşi omul nostru număra numai patruzeci şi patru de ani. Îşi începuse cariera, după absolvirea facultăţii de drept mai întâi, ca lucrător al Securităţii, iar în scurt timp, după o pregătire într-o scoală secretă de spionaj, devenise spion internaţional. Pregătirea specială se bizuise mai ales pe asimilarea ştiinţelor oculte, a tehnicilor de transcendere dintr-un plan inferior în altul superior. Căderea comunismului îl găsise în al doilea an de activitate în California, unde trebuia să penetreze un Ordin mistic secret, a cărui misiune era, probabil, aceeaşi cu a centuriilor japoneze. Dacă n-ar fi avut o scurtă ezitare, n-ar fi fost descoperit şi probabil n-ar fi ajuns să facă pe detectivul la Bucureşti. Silit de împrejurări să se cheltuiască în activităţi de doi bani, se umplea de un vast şi dens totodată dispreţ la adresa lui şi-a restului bărbaţilor. Gândea că nimeni n-avea nevoie de ştiinţa lui fantastică, fiindcă nu avea ce face cu ea, cum nici Suzana n-avea nevoie de dragostea lui Grigore, fiindcă nu-i folosea la nimic.
            - Te asigur că nu vei muri în noaptea asta, îi spuse detectivul lui Grigore, punctându-şi fiecare cuvânt cu mici pocnituri cu degetul arătător în tăblia biroului. Nu vei muri, dar nu vei deveni nici nemuritor. Chestia asta cu nemurirea e atât de vastă şi de complicată că nici avatarii n-o stăpânesc destul de bine.
            Pentru o clipă, Grigore se uită fix în ochii omului din faţa lui pe care abia dacă îl învrednicise cu o privire de când îi intrase în birou. Felul cum rostise cuvântul nemurire avu asupra lui Grigore un efect mai mult decât straniu. Probabil era istovit de şirul de nopţi fără somn, sau cu prea puţin somn şi acela chinuit de vise când trăia la nesfârşit clipe în care o poseda pe Suzana şi se trezea cutremurat de plăcere şi bucurie, ca să constate, în vrăjmăşia lucidităţii, că totul fusese vis, boală ucigătoare.
            - Eşti clar-văzător? Ştii ce mi se va întâmpla mâine?
            - Chifteşti de disperare ca un burete lăsat în apă. Ar trebui, ca la vârsta ta, să fii mai matur. Ai douăzeci şi cinci?
            - Am treizeci şi cred că maturitatea nu are nici o legătură cu vârsta biologică.
            - Corect! Nu te superi, dar vreau să plec.
            - Te-a apucat graba acum?
            - M-au apucat mai multe.
            - Şi dac-aş mai avea nevoie de tine unde te-aş putea găsi?
            - Poftim, încă o dată, cartea mea de vizită.
            - Te cheamă Felix?
            - Nu, fireşte, e pseudonim. Eu reprezint toată măreţia firmei mele. Mi-am zis Felix Security dar numele meu real şi legal e Ionuţ Vâlcu. Nu-i penetrant. Noi, românii, avem nume ciudate.
            - Mai era unul prin oraş care-şi zicea Nostradamus al doilea.
            - De ce ? Avea cumva darul profeţiei?
            - Era nebun, îţi dai seama.
            - Poate că nu era. Ce ştim noi ce-i nebunia? Vedem că nişte tipi sunt diferiţi de noi şi-i declarăm nebuni. Nu-i corect.
            - N-o fi. Dar dacă ne încurcă viaţa, trebuie să-i izolăm.
            - Presupune, domnule Grigore, c-am văzut multe la viaţa mea şi-am auzit şi mai multe. Pe onoarea mea că dacă reuşeşti să-ţi dai seama cât de fabuloasă e lumea vizibilă, cât de importantă e cunoaşterea directă, cu inima ta, cu trupul tău, cu memoria ta, începi să preţuieşti cu adevărat fiecare clipă din viaţa ta. Nu-ţi poţi imagina cât de fabulos de important e să cunoşti lumea cu inima. 
            - Chiar dacă suferi ca un apucat?
            - Mai ales!
            - Poate ăia care se autoflagelează!
            - Dacă reuşeşti să percepi o fărâmă din măreţia nemărginită a lui Dumnezeu, te asigur că faptul că o femeie nu vrea să se culce cu tine, îţi pare ceva nedemn, regretabil, cu alte cuvinte, cel mai sănătos pentru o existenţă de vierme ce nu vede nimic altceva mai sus de sexul unei muieri, e să nici n-aibă idee că Dumnezeu îl vede.
            - Fii prudent. Am avut o zi grea, nu mai vreau alte  insanităţi. Nu vreau s-aud chiar acum că sunt un vierme. Ai grijă cum vorbeşti. Nu-s dispus să mai aud alte mizerii.
            - Vreau să spun că te înţeleg, îţi înţeleg interesul pentru fata aia, n-am văzut-o în carne şi oase, dar i-am studiat cu atenţie fotografia şi rareori am văzut la o femeie o combinaţie de genul ăsta, te excită până la nebunie numai cât te uiţi la gura ei, dar mite s-o mai şi atingi! Arată cu adevărat trăsnet, dar ascultă ce-ţi spun şi nu te supăra, ăsta-i genul de femeie de care trebuie să fugi, înainte de a fi prea târziu. Are ceva! Ce? Numai cerul ştie, numai El cunoaşte ce a pus în Eva dacă Eva i-a schimbat lui Adam soarta. Prudenţa e mama salvării sufletului. O femeie ca subiectul nostru, vezi, nu-i rostesc numele, n-are cum scăpa de nenorocirea de a fi vânată de mai fiecare mascul care-o vede şi care se crede cât de cât îndreptăţit s-o răstoarne pe spate. Cred că şi tu te-ai repezit asupra ei înainte să-ţi dai seama cu cine ai de-a face!
            - Bun, am ajuns la cea mai severă ananghie, cum pot scăpa?
            - Eşti dispus să-mi asculţi sfatul?
            - Am nevoie de un prieten. Sunt teribil de singur. Şi sunt îndrăgostit de o femeie teribilă. Ce să fac?
            - Ori ai puterea şi renunţi la ea, ori te adresezi unui vrăjitor, care să-i schimbe destinul, să o lege de destinul tău chiar dacă asta înseamnă intervenţie în planul lui Dumnezeu, păcatul suprem, fără iertare, pierzania absolută. Fă socoteală, ce-i mai profitabil? Ce alegi între un rău limitat şi unul nelimitat?
            - Care-i răul limitat?
            - Numărul de ani trăit pe pământ fără ea, cincizeci, şaizeci, şaptezeci, mă rog, câţi îţi vor fi hărăziţi de cer.
            - Şi cel nelimitat?
            - Iadul în formele lui de dedesubt, durerea eternă, deznădejdea eternă, inima care-ţi arde în flăcări eterne!
            - Închipuiri prosteşti! Dac-ar fi aşa, n-ar mai exista vrăjitori! Nimeni n-ar mai îndrăzni să apeleze la serviciile vrăjitorilor!
            - Cei care cunosc nu apelează niciodată la puterile lor pentru a interveni în viaţa cuiva.
            - Ca să vezi, unde dai şi unde crapă! Un lucru-i sigur, domnule Felix Security, vreau neapărat să devii membrul clubului, te înscriu fără plată, găsesc că eşti excepţional şi chiar dacă nu îndrăznesc să aspir la prietenia ta, nu mă sfiiesc să sper că ne vom înţelege. Îmi trebuie un prieten, mai spuse Grigore, şi se ridică.
            - De ce te-ai ridicat?
            - Ca să te conduc la iesire.
            - Acum un minut ai spus că ţii să mă faci membru al clubului şi imedat te-ai speriat c-aş putea probabil accepta. Inconsecvenţă, numele tău e Grigore Banu.
            - Credeam că vrei să pleci.
            - Vreau, dar nu chiar imediat. Ţi-am spus c-am cules ceva informaţii şi ţi le ofer gratis. Asculţi?
            - Da, te rog.
            - Îţi dovedesc că-ţi sunt prieten şi te sfătuiesc să fugi cât mai departe de fata asta.
            - De ce?
            - Poartă cu ea un greu blestem. Tatăl ei, Adamescu, pe numele lui real Terente Bălosu, a fost unul dintre cei mai feroci securişti în vechiul regim, şi când spun feroci mă refer la faptul c-a folosit magia pentru distrugerea unor suflete. Securitatea lucra cu yoghini budişti, aduşi din India, mari specialişti în distrugerea şi anihilarea sufletelor. Se foloseau tehnici psi pentru distrugerea eventualilor oponenţi ai regimului. Mulţi intelectuali tineri sau dornici să plece în occident se trezeau cu creierul spălat de la distanţă. Şefii securităţilor comuniste ţineau populaţiile sub control cu ajutorul magiei. Stalin a fost primul mare strateg al distrugerilor. Hitler l-a imitat. Cum ştii, toţi corifeii nazismului aveau un guru personal adus din Tibet sau din ashramurile Indiei. Imaginează-ţi cum lucrează budismul azi. E peste tot în lume. Yoghinii au devenit guruşii pesoanelor bogate şi influente. Toate marile oraşe ale Europei şi-ale Statelor Unite sunt infestate de budism şi islamism. Budismul ca religie, deşi nu-i chiar o religie, neagă existenţa sufletului. Presupune că omul e doar energie manipulabilă şi atât. Purificarea la budişti începe cu distrugerea oricărei dorinţe. Mă rog, revenind la tatăl fetei, omul este rău, dar nu la modul omenesc, e rău la nivelul demonilor. Frumoasa lui fiică a preluat gentic răutatea tatălui, presupun. Chiar dacă nu în întregime, ceva, ceva tot a luat. Dovadă că de când ai cunoscut-o eşti atât de nefericit.
            - Trec din agonie în extaz şi invers.
            - Te poţi vindeca renunţând cu smerenie la ea şi rugându-te. Acum am să plec, dar te voi vizita mâine seară. Până una alta îl voi contacta pe Adamescu, alias Bălosu.
            - Vin şi eu cu tine.
            - Dacă vrei, vino.
            - Îl cunosc, pe el şi pe fiul său Florin.
            - Ei bine, Florin Adamescu nu mai e viu, a trecut în ailaltă dimensiune. A murit aseară din pricina unei supra doze. Şi-a mai dat şi-o maşină peste el, pe Şoseaua Panduri. Zob l-a făcut. Aseară cam pe la zece. Fusese în zonă după droguri.
            - În vreme ce eu îl aşteptam... Doamne Maica Domnului!!!
            - Ai fost aseară în vila Moisescu?
            - Da! Când ai intrat în biroul meu sosisem de acolo doar de câteva minute. Şi ce să-ţi mai spun, îi dădusem lui Florin o grămadă de bani. Nenorocitul, şi-a cumpărat droguri.
            - Era terminat.
            Grigore se ridică din nou. De data asta detectivul îl imită; condus de gazdă se îndreptă spre ieşire, dar dintr-o dată avu curiozitatea să intre într-una din sălile clubului, să vadă cu ochii lui în ce consta distracţia. Se nimeri să fie o sală luminată în roşu. Toate mesele erau înşiruite pe lângă pereţi, iar mijlocul încăperii, fusese ocupat cu o scenă rotundă. În momentul când detectivul şi Grigore întrară, pe scenă, în ritmul unei muzici exaltante, mai multe perechi de femei şi bărbaţi, complet goi, făceau dragoste, acompaniaţi şi de urletele celor din jur care chibiţau. În lumina roşietică, transpiraţiile care şiroiau de pe cei ce se extenuau în acte sexuale sardanapalice, păreau pârâiaşe de sânge.
            - Asta-i sala normalilor?
            Grigore bâigui ceva, retrăgându-se repede din pricina violentei senzaţii de vomă care-l izbi la vederea spectacolului.
            - Sex şi violenţă, sex, horror şi omoruri în serie, continuă detectivul. Îţi poţi închipui şansa noastră, născuţi să călărim pe crestele a două secole şi-a două milenii, îmbrânciţi de soartă în acest al treilea mileniu, care va fi al transcenderii ori nici nu va mai fi. Tipul care-a scris asta, a luat-o din înţelepciunea chineză, asemănătoare în profunzimi cu înţelepciunea universală, nu-i aşa? Doar totul a fost spus, totul a fost gândit şi sub soare n-a mai rămas nimic nou. Grigore, domnule, ne-a fost hărăzită nouă misiunea de a găsi soluţia la problemă, pentru lumea de azi şi de mâine, care va fi religioasă, credincioasă, ori nici nu va mai fi.
            - Vezi tu, la club dau buzna fel de fel de arătări de noapte. Unul zicea că-i mare vrăjitor şi face numai magie albă. Contra unei sume babane îmi promitea puteri nemărginite.
            - Cunosc genul de escroci care operează în limitele ezoterismului. Lume nouă, escroci cu noi deprinderi. Cât de silă trebuie să-i fie lui Dumnezeu când vede cât de deteriorate au ajuns cele mai multe dintre creaturile Lui!
            - Ai un fel de a vorbi foarte personal!
            - Presupune, dragă Grigore, imaginează-ţi c-am văzut multe la viaţa mea şi-am auzit şi mai multe. Pe onoarea mea că dacă reuşeşti să-ţi dai seama cât de fabuloasă e cunoaşterea, începi să preţuieşti cu adevărat fiecare clipă din viaţa ta.
            - Ai mai spus-o!
            - E singura tare, fundamentală.
            - Am nevoie de un prieten, repetă Grigore, fii tu acela!
            - Voi reveni mâine seară cu istoria completă a frumoasei fete şi cu un plan bun pentru salvare.
            - Nu-i nevoie să râzi de mine!
            - Nu râd! Mi-e însă destul de milă de ignoranţa ta. Te las acum, ne vedem mâine seară! I’ll see you soon, as I say, tomorrow night. If tomorrow never comes, you have to be the late...
            Grigore mimă înţelegerea, dar după ce-l văzu plecat, chemă din nou paznicul, care sosi imediat.
            - Cine-i nebunul ăsta, urlă brusc, pe care mi l-ai pus pe cap?  Cine dracu-i Felix Security? De unde-ai mai scos-o şi pe asta?
            - Ca să fiu sincer l-am întâlnit prima dată la cursurile de judo. Era prieten cu maestru care ne preda artele marţiale. De câteva ori ne-a predat el însuşi nişte figuri când a lipsit maestrul. Vă asigur, domnule, că firma lui e cea mai tare în materie de activităţi secrete. Din informaţiile mele pregăteşte oameni care lucrează sub acoperire în multe domenii, acum mai ales, e solicitat chiar de guvern, din pricina crimelor, a drogurilor, a prostituţiei, a corupţiei generalizate.
            - Ce informat eşti, dom’le, toate le ştii, ca un om mare! Ca unul mare, mare! Du-te acum, mai vorbim noi şi mâine!
            Rămas din nou singur, Grigore părăsi iarăşi biroul îndreptându-se spre sala rezervată VIP-urilor. Intentiona să mănânce ceva fiindcă nu mâncase nimic toată ziua, dar nu-i era de loc foame. Recunoştea că fusese lovit de o săgeată otrăvită. Îşi aminti că descoperise pe internet o informaţie de genul feriţi-vă de viruşii de computer. Vă pot schimba viaţa. Ridică din umeri. De obicei viata se schimba numai în rău. Farmece prin internet şi prin computer! Ridică din umeri. Reluă filmul întâlnirii lui cu Suzana, îl întoarse pe toate părţile, secvenţă cu secvenţă, îi căută breşa, greşeala, vroia să ştie unde anume se împotmolise. O durere mare ca şi o bucurie mare nu-ţi dă ocol, nu te avertizează, te atacă drept din faţă. Gândea acum c-ar fi fost bine dac-ar fi fost atent, să recunoscă semnele, să nu se fi închipuit invulnerabil. Nu mai suferise niciodată astfel, sentimentul era ceva îngrozitor, trebuia să fie destul de tare să reziste. De mai bine de zece zile se dădea de ceasul morţii. Dorul de Suzana îl durea continuu. Mai înainte nici nu crezuse c-ar putea exista un asemenea sentiment. În toate aceste zile când Florin, fratele ei, îi spunea că Suzana dispăruse, în momentele când se rosteau cuvintele, Grigore simţea cum îi trecea un cuţit prin inimă. Îşi revenea după un lung efort. Gelozia însoţită de o disperată spaimă îl biruiră. Trebuia să facă orice numai să înceteze. Îşi propuse drept remediu prezenţa altei fete, un surogat, o sosie a Suzanei. Pe întuneric toate femeile i se păruseră mereu la fel. Ridică din umeri uimit de faptul că putea crede în remediul oferit de o sosie.
            Cu impresia că nu mai avea aer intră în sala vip-urilor; era aproape goală. Câteva mese din separeuri erau ocupate de nişte deputaţi însoţiţi de amantele de rigoare. Grigore nu privi la nici unul, lovit pe neaşteptate de o silă imensă până şi de cuvântul amantă; până şi nevinovata vorbă amantă i se păru slinoasă, evocându-i aşternuturi murdare de spermă, bărbaţi şi femei tăvălindu-se asemeni câinilor încârligaţi şi scheunând de durere şi patimă. Era ceva umilitor şi aproape jignitor pentru felul lui de a fi, care până mai ieri, alaltăieri, găsise în putere, bani şi sex, sensul cel mai înalt al ideii de bărbăţie. Pentru a-şi putea suporta pe mai departe viaţa trebuia s-o uite pe Suzana, s-o radă din memoria lui şi să revină la ceea ce fusese mai înainte de a o întâlni. Îşi spunea serios şi ca un bun sfătuitor, că trebuia neapărat s-o uite, de îndată ce absenţa ei, sau mai corect spus, dorul de ea, stârnea în el o asemenea panică, o atât de enormă şi ineptă suferinţă, încât simţea că trebuia să facă orice numai să înceteze. Avea impresia că în prezenţa altor persoane durerea era mai mică. Se aşeză la o masă şi nici n-apucase încă să întoarcă privirea că chelnerul se şi năpusti să-l servească.
            - Bună seara, şefu’! Ce vă aduc!
            - Vezi dacă sunt libere două din drăguţele noastre companioane şi whiskey, ca de obicei.
            - Whiskey-ul cu gheaţă ori fără?
            - Cu!
            Aştepta fetele şi-şi spunea sieşi, ca unui copil, să nu mai bocească, să aibă răbdare, iată făcea deja un pas spre alungarea durerii, fetele erau experte tocmai în alungarea tristeţii şi-a dorului de o persoană dragă aflată cine ştie la ce mare distanţă. De la unchiul lui din America, aflase Grigore prima dată, că şi un substitut era bun pe moment, că merita să plăteşti un surogat de dragoste dacă nu puteai avea adevărata dragoste. Până la Suzana, Grigore nu avusese de a face cu dragostea adevărată, habar nu avusese că exista vreo diferenţă.
            Odată cu băutura sosi la masă şi una dintre cele două fete comandate, cum s-ar spune, pe post de substitute. Grigore ridică din umeri; ori Ina, ori Mina, ori Florentina, pentru el erau totuna.
Din expresia lui fata înţelegea, fără nici o primejdie de greşeală, că era terorizat de spaimă faţă de o suferinţă nemărginită. Semăna cumva cu un om care tocmai primise un diagnostic năprasnic despre sănătatea lui; presupunea o urâtă şi lungă agonie înainte de a muri. Fata nu ceru alte lămuriri; se gândi în tăcere la un scenariu potrivit cu firea acestui bărbat tânăr, inteligent, destul de înstărit şi destul de răsfăţat de soarta lui bună de până acum.
            Era un ceas din prezentul imediat care va deveni cândva o enigmă, o expresie de genul: a fost odată ca niciodată ceva ce n-a mai apucat să intre în legendă din pricina unor zmei mititei şi nu prea răi, furtunoşi şi păguboşi care furau de stingeau inimile victimilor lor, dar de fapt fugeau din calea omului avid de bine, la infinit doritor de bine. Unde începea oare istoria binelui omenesc? Dar a celui românesc? În ce consta oare binele românilor? Lui Grigore nu-i păsa de binele românilor. Îi dispreţuia pe bărbaţii români, îi socotea ingnoranţi, mitocani, oribili. Tot ce-şi dorea el nu se găsea în România. Cu privirea vag aburită, încercă să-şi construiască singur un strop de bine cu ajutorul fanteziei, al imaginaţiei. Pentru început îşi închipui că fata din faţa lui era Suzana, că ea îi vorbea şi el asculta fericit glasul ei cald, ca o muzică venită din nemărginita bunătate a stelelor.

Niciun comentariu: