Uneori mă grăbesc şi fac aprecieri nefondate. Criticii literari de dinainte de revoluţia contra comunismului n-au mai rezistat în vremurile noi, adică în societatea de consum. Literatura de dinainte de revoluţia cu pricina, proza mai ales, se bizuia pe o hărnicie lipsită de talent în mari proporţii şi pe şopârle, adică mici şi inepte aluzii la prostia nemărginită a conducătorilor comunişti. Mulţi dintre cei care mâncau o pâine albă, pufoasă şi gustoasă de pe urma prostiei comuniştilor care, între noi fie zis, nu erau de loc proşti, erau vicleni, ticăloşi, murdari la suflet şi se credeau nemuritori promovând o corupţie abisală, după revoluţie au renunţat la scris şi s-au făcut capitalişti, şi-au fondat edituri, farmacii, tipografii, magazine cu salamuri felurite, tot îndeletniciri culturale. Criticilor literari le-a dispărut obiectul muncii. Poezie nu, proză nu, dramaturgie nici atât. Au început să scrie opere fundamentale. De pildă soarta războiului dintre cărţile scrise sub comunism şi cele nescrise de sub era comsumistă. Bătălia dintre cărţile antice şi cele moderne. Marele, gigantul criticii româneşti, geniul absolut al poporului, inegalabilul critic fondator de şcoli şi de eunuci literari a dat brusc în doaga politicii, setos, lăcomit de putere nu s-a putut abţine şi s-a apucat de politică, declarând cu fermitate solemnă că literatura scrisă în epoca de tristă amintire comunistă este complet expirată ca o varză stricată care pute rău. Autorii erau şi ei expiraţi şi unii de-a dreptul expiaţi.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu