Am cunoscut câţiva mari aristocraţi ai spiritului, aristocraţi prin fapte de vastă cultură. L-aş evoca mai întâi pe Al. Rosetti. Aparţinea familiei de voievozi coborâtori din Laiotă Basarab. Spre sfârşitul vieţii a vândut documentele care-i atestau familia. L-am cunoscut graţie lui Liviu Călin. Era în martie 1968. Eram cu Liviu la Sinaia, într-o scurtă vacanţă. Rosetti telefonase cu o zi înainte că venea să-l ia la obişnuita lor plimbare pe munte. Atunci am făcut cunoştinţă. Mi-am dat seama pe moment că nu mă place, nu eram genul lui. Eram prea scundă şi deloc spectaculoasă, iar lui îi plăceau femeile înalte, spectaculoase, grandioase. M-am gândit că-l va influienţa pe Liviu, că-l va convinge să rupă relaţia cu mine şi mi-a fost teamă. Am decis că trebuie să-l fac să mă placă. asta doar de dragul lui Liviu. Şi m-am străduit destul de puţin. Foarte curând Rosetti s-a îndrăgostit de mine şi el, care era un mare econom, îmi trimitea flori cu un comisionar însoţit de cărţi de vizită cu numai trei cuvinte: Cu drag, Rosetti.
De-a lungul anilor mi-a făcut multe confidenţe. Îmi vorbea uneori de speranţele lui legate de evoluţia României. Credea că nu existau prea mari inteligenţe în domeniul umanist. Credea că cultura română era mimetică. Fusese mimetică între cele două mari războaie şi era în continuare inflenţată de literatura franceză. Credea că nu avem de fapt o literatură ci numai câţiva scriitori. El încercase, cu ajutorul Regelui Carol al Doilea să creeze o literatură. Îi ceruse lui Geoge Călinescu să scrie o istorie a literaturii. Călinescu a înţeles ca nimeni altul importanţa întreprinderii. A înţeles că fără o literatură din care să se înalţe, cei trei mari clasici, Eminescu, Creangă, Caragiale, nu aveau cum rezista în timp. Deaceea înainte să scrie monografiile despre Eminescu, Creangă, Caragiale, a creat Istoria Literaturii Române.
Ce mă fascina la Rosetti era absoluta lui generozitate culturală. vroia să cunoască tineri inteligenţi şi talentaţi care să ducă mai departe onoarea şi demnitatea României. Dintre toţi editorii de azi, unul singur ar fi avut acceaşi posibilitate, dispunând de fonduri de la bugetul de stat, să încurajeze creaţia literară autentică, nu contrafăcută, nu o maculatură underground, vomitivă, puah!!!
L-aş evoca pe Henry Stahl, cu mare drag. Era un om de o mare eleganţă spirituală. Era timid şi de aceea părea agresiv.
L-am întâlnit prima dată la o recepţie la Henritte Yvonne Stahl, sora sa.
Un comentariu:
Va urez mult succes!
Trimiteți un comentariu