Dominic Iordan deprinsese gustul feluritelor dezbateri. Vorbea bunăoară cu oarecare patos despre emanciparea femeilor şi despre criza mondială. Avea o idee precisă despre modul cum apărea criza, evolua, atingea un punct maxim, după care începea coborâşul şi murea. Cu femeile era mai altfel. Prin emancipare, susţinea el, femeile involuau, îşi pierdeau adică ţelul pentru care veniseră pe pământ. Şi dacă era întrebat care era anume acest ţel, ţipa pătimaş: procreaţia.
Se trezi într-o dimineaţă decis să lupte pentru salvarea omenirii.lumii. Se prea poate să fi visat ceva motivant. Văzuse în vis vreun oraş alb, paradisiac sau cine mai ştie ce. Trebuie să spun, de la bun început şi cu toată hotărârea, că Dominic era un bărbat înalt, cu părul negru şi faţa pătrăţoasă, complet rasă, tuns scurt şi cu multă învăţătură. Citise multe, multe cărţi şi de curând reuşise să smulgă lumii academice un doctorat în ştiinţele sociale şi ale comunicării. Şi ca vârstă abia trecuse de patruzeci de ani. Era căsătorit a treia oară cu o fostă miss Craiova, sau poate miss plajă, oricum doamna sa era mai mult decât o frumoasă. Pentru ea merita să lupte şi să salveze lumea.
La micul dejun, aşezat pe scaunul său de la masa rotundă cumpărată de curând, mai precis după ce modernizase bucătăria, lărgind-o bine prin demolarea unor debarale şi a tot felul de intrânduri, puse aiurea de constructorii din vremea comunismului, epocă de foarte tristă amintire, în toate domeniile, inclusiv cel al construcţiilor de locuinţe, pentru cei care mai supravieţuiesc acelor vremuri lacome şi greu trecătoare, în fine, zic că Dominic prăjise nişte ouă cu costiţă şi le răsturnase din tigaia fumegândă, în farfurie, după care se aşezase să le mănânce şi în tot acest timp cloci un plan de acţiune pentru destabilizarea actualului regim politic, despre care ştia atât cât să spună, mama lor de bandiţi, au furat tot, nimic n-a mai rămas de furat. În esenţă însă regimul politic de la Bucureşti era recunoscut ca fiind extraordinar de simpatic. Peste tot, în guvern, în parlament, la preşedenţie, erau numai oameni veseli, de-a mai mare dragul să-i priveşti, să-i asculţi, unul şi unul, toţi graşi, frumoşi, fără chelie, fără.
La cea de a cincea îmbucătură a lui Dominic, în bucătărie îşi făcu apariţia şi doamna sa. Era blondă ca o rază de soare, cum ar spune vreun poet, în eventualitatea c-ar mai exista vreunul, cum însă poeţii au dispărut cu totul din lumea noastră modernă, ori mai bine zis, ulta moderă, ulta evoluată, şi tot ultra în toate, nu avea cine descrie blondeţea Evianei, purtând un neglige vaporos şi mai nimic pe sub neglige.
- Neaţa, iubitule!
- Neaţa, iubi! Cum ai dormit?
- Bine. Tu?
- La fel. Vrei şi tu ouă?
- Ouă!? Ce mizerie! Am să gust un pic de şuncă de Praga.
- Faci cum crezi, iubi, dar eşti prea slabă. Dacă pun mâna pe tine, dau numai de oase.
- Vezi că eşti mârlan.
- Şi ce dacă, sunt sincer.
- Nu mai fi sincer, fii politicos.
- Bine.
- Ce planuri ai pe ziua de azi?
- Mă duc la birou, fac nişte statistici.
- Oh, grea mai e viaţa asta când n-ai de nici unele.
- Tocmai asta e. Totul trebuie schimbat. Vreau o lume nouă, un popor nou, şi nici o regulă, să trăim conform naturii. Am citit nişte cărţi despre traiul în aşramurile indiene. Acolo nimeni nu se spală, acolo nimeni n-are nevoie de bani, trăisc numai cu meditaţie.
- Meditaţii?
- Ştii cum văd eu lucrurile?
- Nu.
- Trebuie să dispară orice tip de conducere, orice tip de cod moral ori juridic, lumea să revină la ceea ce istoricii au numit pe nedrept comuna primitivă. Să nu existe nici o oprelişte. Să fim liberi.
- Şi criminalii?
- Dacă nu sunt legi nu sunt nici criminali.
- Da, dar puşcăriile sunt pline.
- Viciu de guvernare. Nu avem nevoie de conducători. Din cauza asta s-au prăsit ca iepurii societăţile secrete şi unde am ajuns? La legea Big Brother. Ucigător. Simt că înnebunesc. Tu, nu?
- Eu, nu.
- Păi tu porţi ilegal un creier.
- Cum adică?
- Păi, cap ai minte ce-ţi mai trebe!
- Păi, să ştii că divorţez de tine, prostovane.
- Ei şi? Mare scofală.
- Păi, îţi iau tot ce ai.
- Praful de pe tobe, adică. Ce am, nimic am, totul aparţine bunului Dumnezeu.
- Apartamentul ăsta.
- Ce-i cu el?
- Îl împărţim.
- Cum?
- Îl vindem şi împărţim banii.
Şi fiindcă expresia lui Domonic se schimba repede din una bonomă într-una plină de mânie, doamna sa se sperie şi fugi din bucătărie, tocmai la etajul nouă al blocului, de unde ameninţa că se aruncă dacă soţul ei o mai bate cu nemărginită cruzime. Mai mulţi vecini ieşiră din apartamente alarmaţi de strigătele desperatei. Mulţi priveau cu jind la neglige-ul transparent care le îngăduia să-i vadă trupuşorul de manechin. Frumos. Tare. Un vecin de la etajul şapte o invită la el. Îi promise c-o va apăra. Dominic jura că n-o bătuse niciodată, că ea minţea pur şi simplu.
- De ce-aş minţi?
- Taci din gură, nu-ţi agrava situaţia.
- Just like that, ţipă un turc care locuia cu chirie la o văduvă de la etajul opt.
- What do you mean, my dear fellow?
- I’m not your fellow, mister. I know you very well.
- E violent şi n-are manere, vezi chiar ăsta e cusurul lui.
- Who said that?
- Femeie, vino înapoi în casă, nu-ţi spăla rufele murdare în public. Îţi cer scuze pentru ce ţi-am zis.
- Ce mi-ai zis?
- Că eşti prea slabă, numai oase.
- Throw yourself in the head if you are still there. Government to see that you revolt against taxes, spuse un coreean de la etajul cinci.
- End of rioting, strigă cu patimă un student din Mogadishu, chiriaş şi el la văduvă.
- Too many taxes. Taxes kill us.
- That's very true, spuse şi turcul.
- Let's throw the government into the air. Make a conspiracy against Astoria, reluă studentul din Mogadishu.
- Aruncă-te în cap, fă ceva, strigă cu patos o menajeră.
Dominic ceru linişte. Vroia un dialog civilizat cu doamna sa. Dar dornici de conversaţie, vecinii stârniţi deja erau greu de potolit. Şi-atunci Dominic îşi luă inima în dinţi şi le ceru să-l urmeze în acţiunea de răsturnare a guvernului şi-a preşedenţiei, că era dispus să fie conducătorul unei lumi libere, chiar dacă lihnită de foame şi abstinenţă sexuală, şi chiar dacă pentru asta va fi necesar un măcel catastrofal. Va elibera din puşcării pe toţi cei închişi conform cu legile vechi. Şi până se vor aşeza lucrurile oamenii se vor omorî între ei. Vor fura, vor ruina, dar până la urmă hoţii nu vor mai avea de la cine fura, criminalii nu vor mai avea pe cine omorî, bani nu vor mai fi şi clar vor supravieţui numai cei foarte puternici fizic. Şi cum nu vor avea pe cine să mai omoare se vor căsăpi între ei până la ultimul. Şi astfel va rămâne un singur cuplu, prea puternicul şi soaţa sa. Şi va vedea că nu-i bine să fie singur. Şi va începe să facă sârguincios copil după copil. Şi lumea va renaşte şi va fi un nou început cu mult mai bun decât primul.
Studentul din Mogadishu spuse că omul era nebun, Dominic se supără, acuză Africa de violenţe, iar turcu îi cântă în strună într-un fel lamentabil. Între timp doamna lui Dominic se refugie în braţele coreeanului şi-i ceru s-o antreneze în arta kung-fu. Şi uite aşa, dimineţa fu, cu certitudine, o dimineaţă pierdută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu